Cursuri de limbă română în școlile din Hessen – Înscrieri pentru anul școlar 2025/2026
Asociația CROM, cu sprijinul Schulamt, al Ministerului Educației din landul Hessen, al Consulatului României la Bonn și al Ambasadei României la Berlin, continuă organizarea cursurilor opționale de limba română în școlile din regiune, începând cu anul școlar 2025/2026.
Aceste cursuri sunt destinate elevilor și elevelor cu origini românești, din clasele I–X, și se desfășoară sub forma unor activități de tip AG (Arbeitsgemeinschaft), în cadrul programului prelungit al școlilor. Participarea este gratuită, iar orele sunt susținute de cadre didactice din comunitatea românească.
Scopul acestor cursuri este de a sprijini dezvoltarea competențelor lingvistice în limba română, consolidând totodată identitatea culturală și legătura cu patrimoniul lingvistic al familiei.
Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil mai jos, care trebuie transmis la secretariatul școlii unde este înscris copilul. Formularul este disponibil în limba română și germană și este valabil pentru întregul an școlar.
Încurajăm toate familiile interesate să completeze formularul cât mai curând posibil, astfel încât școlile să poată organiza eficient aceste cursuri.
Pentru întrebări sau sprijin în completarea formularului, ne puteți contacta la adresa de e-mail a asociației crom@crom-rhein-main.de.